Displazia de cot și de sold la câini: semne și tratament

Displazia de cot și de sold la câini este o dezvoltare anormală a articulației, apărută de obicei în perioada de creștere, care face ca oasele să nu se mai alinieze perfect. Rezultatul este frecare excesivă, uzură prematură a cartilajului și, în timp, artrită. Se întâlnește mai des la rasele mari și gigant, dar nu este exclusivă lor, iar semnele pot apărea încă din primul an de viață sau abia la maturitate.

Ce este displazia de cot și de sold?

Într-o articulație sănătoasă, capul osului se mișcă lin în cavitatea care îl susține, acoperit de cartilaj care reduce frecarea. La un câine cu displazie, articulația nu s-a format corect: la sold, capul femurului nu se fixează strâns în bazin; la cot, cele trei oase care formează articulația nu se aliniază perfect. Fiecare pas produce mai multă frecare decât ar trebui, iar cartilajul se uzează mai rapid decât la un câine fără această problemă. Cu timpul, uzura duce la artrită, o afecțiune diferită ca origine, dar care se instalează treptat ca o consecință a displaziei.

Cum se dezvoltă, de obicei din copilărie

Displazia nu este o accidentare, este o problemă de dezvoltare, prezentă adesea de la naștere sub formă latentă, dar vizibilă abia atunci când oasele se dezvoltă mai rapid decât mușchii și ligamentele care le susțin. Din acest motiv, puii de rasă mare, care cresc rapid în primele luni, sunt cei mai expuși, mai ales dacă cresc prea rapid din cauza unei alimentații necorespunzătoare pentru talia lor.

Ce rase sunt predispuse la displazie?

Predispoziția are componentă genetică puternică, motiv pentru care crescătorii serioși testează părinții înainte de reproducere. Rasele întâlnite cel mai des cu displazie de sold sau de cot includ ciobănescul german, labrador retriever, golden retriever, rottweiler, bernez și alte rase mari sau gigant. Rasele mici sunt afectate mult mai rar, dar nu sunt complet excluse.

• Ciobănesc german: una dintre rasele cu cea mai cunoscută predispoziție la displazie de sold.
• Labrador și golden retriever: predispuse atât la displazie de sold, cât și de cot.
• Rottweiler: risc crescut de displazie de cot, deseori la ambele membre.
• Bernez și alte rase gigant: creșterea rapidă în greutate suprasolicită articulațiile încă imature.

Care sunt semnele la care trebuie să fii atent?

Semnele variază de la un câine la altul, unii arată disconfort clar, alții compensează atât de bine încât stăpânul observă problema abia la un control de rutină.

• Șchiopătare care apare sau se agravează după efort: jocul intens sau o plimbare mai lungă decât de obicei.
• Rigiditate la trezire, care se ameliorează după câteva minute de mers: semn tipic pentru probleme articulare.
• Reticență la scări, la săritul în mașină sau pe canapea: mișcările care presupun încărcare bruscă pe articulație devin evitate.
• Mers „legănat" sau cu spatele mai jos: câinele redistribuie greutatea pentru a proteja articulația dureroasă.
• Pierdere de masă musculară pe unul sau ambele membre posterioare: apare pe măsură ce câinele folosește mai puțin membrul afectat.
• Oboseală mai rapidă decât înainte la aceeași distanță de plimbare: mai ales vizibilă la câinii altfel foarte activi.

Cum se confirmă diagnosticul și ce tratament există?

1. Examen clinic și de mers: medicul veterinar observă cum se mișcă câinele și manipulează articulația pentru a simți laxitatea sau durerea.
2. Radiografie sub sedare: singura metodă care confirmă cu certitudine displazia și îi arată gradul, ușor, moderat sau sever.
3. Control al greutății: fiecare kilogram în plus adaugă presiune directă pe o articulație deja compromisă, motiv pentru care greutatea optimă e primul pas de tratament, nu unul opțional.
4. Fizioterapie și exercițiu controlat: înot, mers pe distanțe scurte și dese, evitarea săriturilor bruște mențin mușchii tonifiați fără să suprasolicite articulația.
5. Medicație pentru durere și inflamație: prescrisă și dozată exclusiv de medicul veterinar, niciodată din proprie inițiativă cu medicamente umane.
6. Chirurgie, în cazurile moderate și severe: de la intervenții care corectează unghiul articulației la câinii tineri, până la protezare totală de sold la cazurile avansate; decizia se ia împreună cu un specialist de chirurgie veterinară.

Displazia se poate preveni?

Riscul genetic nu poate fi eliminat complet, dar poate fi redus prin alegeri corecte, mai ales dacă adopți un pui dintr-o rasă predispusă. Un crescător responsabil testează articulațiile părinților înainte de reproducere și poate arăta rezultatele. Alimentația potrivită pentru talia și rata de creștere a puiului, fără suplimente de calciu în exces, evită o dezvoltare osoasă prea rapidă pentru mușchii și ligamentele din jur. Evitarea exercițiului excesiv sau a săriturilor repetate în primele luni de viață, cât timp scheletul încă se formează, completează lista de măsuri care contează real. Semnele timpurii de artrită, dezvoltată ca o consecință a displaziei netratate la timp, sunt descrise în detaliu în acest articol despre artrita la câinii seniori.